Steven Seagal, starul american din filmele de actiune, ar putea deveni imaginea industriei de armament din Rusia, principalul atu in realizarea acestei intelegeri fiind prietenia care il leaga pe actor de presedintele Vladimir Putin.
Vicepremierul Federatiei Ruse, Dmitri Rogozin, a declarat ca Steven Seagal ar putea fi promotorul unei campanii internationale de marketing pentru armele produse de fabrica Degtarev. Parteneriatul dintre Seagal si industria ruseasca de armament are scopul de a duce Rusia pe primul loc al pietei mondiale a armelor.
“Vladimir Putin si Steven Seagal sunt prieteni vechi si se intalnesc cu regularitate” a declarat purtatorul de cuvant de la Kremlin, acesta putand reprezenta un veritabil atu in realizarea colaborarii dintre actorul american si industria de armament din Rusia.
Sursa foto: bgdnes.bg