Televiziunea Romana (TVR) a trimis ministrului de Finante un proiect care include o prevedere referitoare la marirea taxei TV, a declarat miercuri Stelian Tanase, director general interimar al Societatii Romane de Televiziune, informeaza postul Romania Tv.
Conform acestuia, o decizie recenta a Curtii Constitutionale va micsora cu o treime incasarile televiziunii. Este vorba despre faptul ca firmele vor plati numai pentru un singur abonament, chiar daca au 1.000 de televizoare.
“Intr-un proiect pe care l-am avansat ministrului de Finante este acest lucru si sper ca saptamana viitoare sa ii infatisez si primului-ministru. Aveam o intelegere ca dupa Anul Nou sa avem o discutie. Avem un material, putem discuta pe o baza serioasa. Marirea taxei este lucrul la care ne gandim. Este o discutie complicata si ea se va purta. Apar diverse reglementari care in ultima vreme sunt impotriva acestei institutii care se numeste Televiziunea Romana. Aici putem sa discutam o formula, daca nu facem un abonament mai consistent, care sa cuprinda faptul ca are 1.000 de televizoare si nu doar un abonament normal, care este pretul a doua tigari”, a spus Tanase in Comisia pentru cultura si media din Senat, potrivit romaniatv.net.
Sursa foto: realitatea.net