Un individ inarmat cu o surubelnita a incercat sa patrunda cu forta, joi dimineata, in redactia publicatiei Valeurs Actuelles din Paris, relateaza ziarul Le Figaro. Incidentul a avut loc joi la ora 11.00, in cartierul Bourse din Paris. Un barbat a incercat sa intre ilegal in redactia revistei Valeurs Actuelles, potrivit Le Figaro.
Fiind intampinat de doi politisti, individul a fugit, dar a fost prins in scurt timp. Asupra suspectului a fost gasita o surubelnita. El scosese bateria telefonului mobil, pentru a nu putea fi localizat de autoritati.
Individul a fost plasat in arest preventiv.
Incidentul intervine dupa atacul islamist comis miercuri la redactia revistei Charlie Hebdo, soldat cu 12 morti si 11 raniti.
Valeurs Actuelles este o revista saptamanala, cu sediul la Paris, fondata in anul 1966 de jurnalistul Raymond Bourgine. Avand initial profil economic, ca succesor al publicatiei Finances, revista Valeurs Actuelles a inceput treptat sa aiba o abordare editoriala generalista si de opinie.
Citeste si: PRIMA FOTOGRAFIE CU REDACTIA CHARLIE HEBDO DUPA ATACUL TERORIST. FOTO IN ARTICOL