Presedintele Traian Basescu va participa, joi si vineri, la Summitul Asia – Europa (ASEM) de la Milano, potrivit unui comunicat al Presedintiei remis presei. La plecarea la Summit, presedintele a sustinut, joi, o declaratie la Aeroportul International “Henri Coanda”.
Joi dupa amiaza presedintele va participa, la Centrul de Congrese din Milano, la sesiunea de deschidere a Summitului, apoi la sesiunea plenara cu reprezentantii Parteneriatului Parlamentar Asia -Europa (ASEP), ai Forumului Popular Asia – Europa (AEPF) si ai Forumului de Afaceri Asia – Europa (AEBF);
Tot joi va fi facuta o fotografie de familie, apoi fiind programata participarea la prima sesiune plenara cu tema “Promovarea cooperarii financiare si economice intre Asia si Europa prin intermediul unei conexiuni imbunatatite”. Presedintele are programata o alocutiune, in jurul orei 16.50 (ora Romaniei) in cadrul primei sesiuni plenare cu tema “Promovarea cooperarii financiare si economice intre Asia si Europa prin intermediul unei conexiuni imbunatatite”.
Ulterior, presedintele are programata participarea la a doua sesiune plenara cu tema “Abordarea problemelor globale in contextul parteneriatului Europa – Asia si a unei lumi interconectate”. De asemenea, la ora 21.00 (ora Romaniei), la “Palazzo Regale” din Milano, presedintele va participa la dineul oferit de presedintele Republicii Italiene, Giorgio Napolitano, in onoarea sefilor de delegatii participanti la Summitul ASEM.
Vineri, presedintele va participa la sesiunea restransa “Dialog si cooperare intre Europa si Asia privind viitorul ASEM”, apoi la sesiunea de inchidere a Summitului.
Sursa foto: presidency.ro