Deputatul PPDD, Tudor Ciuhodaru, s-a declarat impotriva masurii anuntate de USL de comasare a alegerilor europarlamentare cu referendumul pentru revizuirea Constitutiei, precizand, pentru Mondo News, ca referendumul 2 in 1 arata impotenta USL privind elaborarea unui nou proiect de Constitutie si fuga de raspundere.
“Suntem impotriva comasarii alegerilor si sustinem doar o Constitutie care sa prevada 3oo de parlamentari, prezenta obligatorie la vot si votul alb. Referendumul 2 in 1 arata impotenta USL privind elaborarea unui nou proiect de Constitutie si fuga de raspundere. Se incearca aburirea electoratului prin suprapunerea a doua teme electorale”, a declarat Ciuhodaru.
“Probabil ca urmeaza referendumul de 1oo de zile pentru ca o Constitutie care nu prevede doar 3oo de parlamentari, asa cum am hotarat, nu are sanse de a fi adoptata la un prag electoral de 5o%”, a mai spus Tudor Ciuhodaru, pentru Mondo News.
Co-presedintele USL, Crin Antonescu, a declarat, luni, ca referendumul pentru modificarea Constitutiei va avea loc odata cu alegerile europarlamentare din luna mai si a adaugat ca s-a decis si modificarea legii electorale.
“Am decis sa organizam referendumul pentru modificarea Constitutiei odata cu alegerile europarlamentare. Am mai decis modificarea Legii electorale, ca numarul maxim de parlamentari sa fie de 300 in Camera Deputatilor si sa revenim la formula proportionalitatii directe. Asta permite reprezentarea la nivel politic a tuturor fortelor politice semnificative. Deci revenirea la sistemul votului pe liste cu maxim 300 de parlamentari in Camera”, a explicat liderul PNL.