UDMR nu va sustine noua Constitutie la referendum, daca va fi mai putin solida si coerenta decat Constitutia din 2003, a declarat, marti, liderul uniunii Kelemen Hunor, care a adaugat ca ritmul dictat in aceste zile in Comisia de revizuire a legii fundamentale, modul de abordare si insuficienta dezbatere publica il ingrijoreaza.
“Daca crestem nivelul birocratic, daca noi betonam intr-un fel si intarim esecul de pana acum, daca ramane cu cheltuieli in plus aceasta administratie, cu cheltuieli mari in plus, nu cu cateva zeci sau sute de mii de lei, atunci nu prea vad argumentele cu care noi vom sustine aceasta Constitutie”, a declarat Kelemen Hunor.
“Eu nu prea ma pronunt inainte sa vad produsul final, dar un singur lucru pot sa va spun: in cazul in care Constitutia cu care mergem la referendum va fi mai putin solida si mai putin coerenta decat Constitutia din 2003, atunci eu nu o sa gasesc argumente pentru a sustine la referendum o astfel de Constitutie”, a mai atras atentia presedintele UDMR.
Kelemen Hunor a criticat ritmul prea alert in care sunt adoptate amendamentele de catre comisia parlamentara de revizuire a legii fundamentale.
“Ritmul dictat in aceste zile, modul de abordare si insuficienta dezbatere publica, lipsa de transparenta pe mine ma ingrijoreaza. in anumite segmente, anumite capitole, anumite reglementari mergem intr-o directie gresita. Dau un exemplu privind unitatile administrativ-teritoriale: introducerea inca unui nivel administrativ intre judetele actuale si Guvernul central, deci regiunile. Din punctul meu de vedere, din punctul nostru de vedere, este o greseala fatala pe termen mediu, pe termen lung sa cresti birocratizarea, sa cresti cheltuielile publice si sa faci in asa fel incat tot ce a insemnat esec privind regiunile de dezvoltare economica sa fie acest esec intarit prin transformarea acestor regiuni in regiuni administrative, in unitati administrativ-teritoriale”, a spus Kelemen Hunor.