Un avion de pasageri de mici dimensiuni s-a prabusit duminica dimineata in Iran, in apropiere de Teheran.
UPDATE 11.49: Conform martorilor oculari, avionul a pierdut controlul dupa desprinderea de pe pista si a rezistat doar cateva secunde in aer.
Potrivit IRNA, citata de Mediafax, avionul de tip Iran-140 apartine companiei Sepahan Air si se indrepta spre orasul Tabas, situat in nordul Iranului.
Avionul s-a prabusit in zona rezidentiala Azad, iar cele 48 de persoane aflate la bord au murit pe loc.
Alte trei persoane, aflate la sol, au fost ranite.
Potrivit anchetatorilor, accidentul s-a produs din cauza unei probleme la unul dintre motoarele aeronavei.
“Este o scena teribila. Avionul a cazut pe o autostrada. Din fericire, s-a prabusit la 500 de metri de o piata; daca ar fi cazut in piata, acum am vorbi despre mult mai multi morti”, a declarat un martor, citat de agentia de presa Fars.
La bordul avionului se aflau peste 40 de pasageri, care si-ar fi pierdut viata in urma accidentului, potrivit primelor informatii. Printre cei care au murit se afla si sapte copii. Avionul s-a prabusit imediat dupa ce a decolat de pe aeroportul Mehrabad din Teheran.
Zece trupuri neinsufletite au fost extrase din ramasitele avionului.
Citeste si: MALAYSIA AIRLINES IN COLAPS. DECIZIA LUATA DE STATUL MALAEZIAN
Se pare ca avionul ar fi de tip Antonov 140 care apartine unei companiei iraniene Sepahan.
Sursa foto: twitter.com, b365.ro