Deputatii vor lua act, luni, de INCETAREA MANDATULUI deputatului PETRE ROMAN, a declarat, joi, presedintele Camerei Deputatilor VALERIU ZGONEA, aratand ca in 15 zile comisiile juridice si de regulament vor reglementa situatiile in care contestatiile la DECIZIILE ANI nu sunt depuse in termen.
“Noi nu am avut pana acum niciun caz in care un parlamentar nu a contestat in termenul legal un RAPORT al ANI. Avand acest vid legislativ atat in Regulamentul Camerei, cat si in celelalte legi secventiale inclusiv in legea fundamenatla a Agentiei Nationale de Integritate (ANI), am cerut Comisiei juridice impreuna cu Comisia pentru regulament sa faca odata ce trebuie sa faca sa ne puna in regulament niste termene precise si niste obligatii precise, pe care noi ca parlamentari trebuie sa le avem”, a explicat VALERIU ZGONEA dupa sedinta Biroului Permanent al Camerei.
CITESTE SI: Deputatul PNL PETRE ROMAN a contestat din nou raportul ANI
El a aratat ca in REGULAMENTUL CAMEREI nu se precizeaza ce trebuie sa faca Biroul Permanent, COMISIA JURIDICA si plenul in caz de “necontestare in termen” a rapoartelor ANI privind incompatibilitatile parlamentarilor.
“Raportul fiind necontestat, domnul deputat este incompatibil.(…)Luni, luam act de incetarea mandatului domnului deputat Petre Roman, ne-a venit raportul suplimentar in care ni se spune ce se intampla in cazul domnului PETRE ROMAN”, a mai spus VALERIU ZGONEA.
CITESTE SI: Petre Roman ar putea fi revocat din functia de parlamentar, dupa ce a fost gasit incompatibil
COMISIA JURIDICA a CAMEREI DEPUTATILOR a decis joi sa trimita la Biroul Permanent decizia ANI in privinta incompatibilitatii lui PETRE ROMAN, considerand ca nu e de competenta sa, a declarat vicepresedintele comisiei , deputatul CIPRIAN NICA.
Sursa foto: realitatea.net