Vicepresedintele PNL Timis, Alin Nica, a declarat vineri, pentru Mediafax, ca ministrul Administratiei, Liviu Dragnea, refuza sa discute cu primarii din mediul rural, carora le interzice accesul in minister.
“Noi am inceput procedurile de consultare si dialog cu autoritatile centrale, imediat dupa ce au fost instalati in functii, toate aceste incercari de dialog si consultarile initiate catre Guvern au ramas fara finalitate. (…) Pe de alta parte, am initiat mai multe proiecte de legi sustinute de parlamentarii din localitatile noastre, chiar eu am dat parlamentarilor liberali patru proiecte de legi pentru a fi sustinute in Parlament, insa 90 la suta din propunerile parlamentarilor primesc aviz negativ de la Guvern. Inclusiv ale parlamentarilor USL sau mai ales ale lor, pentru ca majoritatea propunerilor legislative vin din arcul majoritatii”, a precizat Alin Nica, care este si primarul din Dudestii Noi.
Nica mai sustine ca unii dintre colegii sai au interzis la Ministerul Dezvoltarii, pe motiv ca au indraznit sa aiba atitudine ostila punctelor de vedere ai oficialilor guvernamentali.
“Domnul Dragnea si-a asumat acest rol de gestionar absolut al problemelor administratiei publice locale si noi, in numele primarilor care compun aceasta Asociatie a Comunelor ne indreptam atentia spre domnul Dragnea. Majoritatea actelor normative pe care noi le contestam si le ridicam sunt in ograda dumnealui si noi ne asteptam ca avand aceasta competenta absoluta, in ceea ce priveste administratia publica locala, am asteptat sa aiba o intelegere mai nuantata fata de problemele cu care ne confruntam si sa ne ajute in lupta noastra cu birocratia centrala, dar am obtinut exact contrariul, am obtinut chiar ca unii dintre colegii nostri sa aiba interzis la Ministerul Dezvoltarii si sa nu li se rezolve nicio problema, tocmai pentru ca am indraznit sa avem atitudinile ostile punctelor dumnealor de vedere. Da, domnul Dragnea a interzis accesul, de parca ar fi ministerul lui, mostenire de familie”, a spus Alin Nica.
Liberalul Alin Nica a dat si cateva exemple in legatura cu nemultumirile edililor din provincie.
“Pentru a angaja un sofer de microbuz scolar la scoala din localitate, noi trebuie sa solicitam un aviz de la Guvern, conform Ordonantei 77/2013 si respectiv a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 63/2010, deci in baza acestor doua ordonante ale Guvernului, trebuie sa mergem pana la Guvern, sa ne milogim, sa invingem clanta ministerelor ca sa putem angaja in organigrama noastra un sofer. Ma intreb, care este rolul nostru aici, daca noi nu putem sa parcurgem unele etape uzuale, care mai este rolul nostru, al primarilor, al consiliilor locale daca noi trebuie sa mergem la Guvern pentru tot felul de aprobari, pentru lucruri uzuale de altfel? Atunci sa desfintam primarii si consiliile locale si sa guvernam direct de la Bucuresti”, a mai spus Nica.