Argumentele Romaniei pentru programul Visa Waiver au fost clar intelese de reprezentantii Congresului american, a declarat premierul Ponta, adaugand insa ca nu vrea sa creeze “sperante desarte” si ca, deocamdata, se poate considera ca a fost adaugata inca o “caramida” in indeplinirea obiectivului, informeaza Mediafax.
Victor Ponta a aratat ca este foarte important pentru ca Romania sa fie luata in considerare in legislatia viitoare, pentru introducerea in programul Viza Waiver, mai ales avand in vedere ca este apreciata in Congresul si Administratia SUA ca un partener serios si de incredere.
Premierul Victor Ponta s-a intalnit, miercuri, la Washington, cu reprezentanti ai Congresului american cu atributii privind modificarea legislatiei care sa permita includerea Romaniei in programul Visa Waiver de liberalizare a regimului vizelor, in contextul in care intre administratia democrata si majoritatea republicana din Camera exista o disputa legata de proiectul de lege privind drepturile emigrantilor in Statele Unite si in care este si un articol care permite Romaniei si Poloniei sa intre in program daca rata refuzurilor de viza este sub 10%, iar rata vizelor depasite este sub 3%.
“Am avut o discutie foarte prolifica cu cativa reprezentanti, inclusiv seful comisiei juridice. Printre subiectele traditionale a fost Parteneriatul special cu SUA, in ceea ce priveste cooperarea militara, relatiile economice si teme politice.
Am transmis cat este de important pentru Romania sa fie luata in considerare in legislatia viitoare ca una dintre tarile care sa fie incluse in programul Visa Waiver”, a declarat Ponta la finalul intrevederii, potrivit Mediafax.
La randul sau, congresmanul Michael Turner, copresedintele Grupului pentru Romania din Congres, a aratat ca SUA si Romania au o colaborare foarte stransa in ceea ce priveste relatiile economice si parteneriatul din interiorul NATO, el apreciind si eforturile pe care Romania le-a facut in Afganistan, alaturi de soldatii americani.
Referitor la programul vizelor, Michael Turner a apreciat faptul ca premierul Ponta a prezentat argumente foarte bune pentru includerea Romaniei in programul Visa Waiver, dar a subliniat faptul ca legislatia privind emigratia este blocata deocamdata in dezbateri, in Camera Reprezentantilor, noteaza Mediafax.
Congresmanul american a mai afirmat ca atat el, cat si colegii din Grupul de prietenie cu Romania isi doresc foarte mult ca Romania sa beneficieze de pe urma modificarilor legislative in privinta vizelor.
Inainte de intrevederea cu membrii Congresului, premierul Ponta a afirmat, marti seara, ca mentinerea Romaniei in afara programului Visa Waiver, care asigura liberalizarea regimului vizelor pentru intrarea pe teritoriul SUA, este o nedreptate avand in vedere statutul de aliat vechi al tarii, cu un parteneriat strategic.
Sursa foto: gov.ro