Premierul Victor Ponta a declarat ca in situatia in care presedintele Traian Basescu va retrimite bugetul de stat pe 2014 in Parlament, aproape toti romanii vor avea de suferit, pentru ca nu-si vor putea primi maririle de pensii si salarii.
“Ne pregatim pentru varianta de nedorit de retrimitere a bugetului in Parlament. In 23 de ani nu s-a mai intamplat ca vreun presedinte sa retrimita bugetul”, a spus Victor Ponta, care a tinut sa precizeze ca, in aceasta eventualitate, corpul de parlamentari ai PSD este pregatit si mobilizat pentru a doua votare a Legii bugetului.
“Daca o face doar pentru a sicana guvernul si parlamentul, cei care vor suferi vor fi pensionarii, care nu vor mai primi pensiile marite, cei cu salariul minim, care nu vor primi salariul marit. Aproape toti romanii vor avea de suferit pentru o hachita a celui care intra in ultimul an de mandat”, a declarat Victor Ponta.
Premierul a tinut sa atraga atentia insa ca presedintele trebuie sa aiba motive pentru a lua aceasta decizie. “Acciza intra oricum in vigoare de la 1 ianuarie si nu e prevazuta in legea bugetului. Stiu ca presedintele nu e un ignorant sa nu stie ca a fost negociata cu FMI-ul”, a adaugat premierul.