VIZIUNEA PPE asupra DIMENSIUNII EXTERNE a SECURITATII ENERGETICE

Grupul PPE este de departe cel mai puternic aparator  si sustinator din Parlamentul European in momentele in care este adusa in discutie dimensiunea externa a SECURITATII ENERGETICE.  In continuare va prezentam pozitia grupului PPE din Parlamentul European cu privire la SECURITATEA ENERGETICA dar si propunerile popularilor europeni pentru abordarea crizei:

OBIECTIVE

Obiectivul nostru este acela de a asigura un grad mai ridicat de securitate a aprovizionarilor din surse de energie externe pentru Uniunea Europeana. Uniunea Europeana importa 53 % din totalul energiei consumate. In plus fata de nevoile actuale de competitivitate crescuta, de eficienta energetica superioara, de costuri mai mici si de o mai mare independenta in aprovizionarea Europei cu energie, criza din Ucraina a subliniat necesitatea urgenta de a reduce dependenta energetica de un furnizor unic si de a spori rezistenta UE la presiunile geopolitice externe. In acest context, salutam crearea uniunii energetice ca principal instrument pentru a obtine o mai mare securitate energetica, reducerea preturilor la energie si cresterea competitivitatii economiei europene. Aceasta presupune crearea unei veritabile politici energetice externe comune, pentru a spori credibilitatea, eficienta si coerenta geopolitice ale UE, pentru a permite abordarea unei pozitii unitare in fata partenerilor nostri si pentru a garanta ca politica energetica externa a UE este armonizata cu politica sa externa si de securitate comuna.

CITESTE SI: CONSOLIDAREA COEZIUNII SOCIALE SI A INVESTITIILOR SOCIALE PENTRU CETATENII EUROPENI

 Confruntata fiind cu schimbarile importante continue de pe pietele internationale de energie, precum evolutia preturilor si evolutiile revolutionare in ceea ce priveste noile capacitati de furnizare a petrolului si a gazelor naturale, pe de o parte, si cererea exponentiala prognozata de pe piata mondiala – in special din partea tarilor BRICS –, pe de alta parte, UE trebuie sa isi defineasca o strategie energetica globala.

 Dimensiunile externa si interna ale securitatii noastre energetice sunt strans legate intre ele. Utilizarea integrala si durabila a tuturor resurselor interne este esentiala pentru reducerea dependentei noastre de importuri. In aceasta privinta, trebuie sa pledam pentru aplicarea totala a legislatiei existente privind piata interna a energiei, inclusiv a celui de al treilea pachet energetic, cu scopul de a reduce dependenta, de a consolida diversitatea surselor de energie, de a scadea preturile la energie pentru intreprinderi si pentru consumatorul final in vederea convergentei preturilor la energie transatlantice si crearii unei piete comune bine interconectate si sincronizate, fara insule energetice, respectand in acelasi timp libertatea statelor membre de a-si determina propriul mix energetic.

 Pe marginea acestui subiect, europarlamentarul PNL / PPE RAMONA MANESCU a tinut sa faca un numar de precizari importante in special cele referitoare la diversificarea surselor si securitate, doua aspecte din sectorul energie in care politicile europene converg cu interesele Romaniei: 

“In privinta sectorului energie, politicile europene converg cu interesele Romaniei: diversificarea surselor si securitatea. Pana in acest moment, in competitia dintre diferitele rute de transport, atat al energiei cat si de marfa (feroviar) Romania a pierdut constant in defavoarea rutei care trece prin Turcia si conecteaza Caucazul cu UE prin Grecia. Un exemplu este conducta Trans-Anatoliana (TANAP) care a ales solutia conductei Trans-Adriatice (TAP) de conectare la reteaua europeana de distributie a gazului natural, in defavoarea variantei Nabucco, care ar fi trecut prin Romania.

CITESTE SI: OCUPAREA FORTEI DE MUNCA, O FORTA DE MUNCA CALIFICATA SI SPIRITUL ANTREPRENORIAL SUNT O PRIORITATE PE AGENDA PPE

 Schimbarile si instabilitatea din Turcia aduc puncte in favoarea Romaniei, iar deschiderea unei prime rute de transport pentru gazul natural provenind din regiunea Caspica, asa cum este cea stabilita prin proiectul AGRI, va atrage dupa sine o dezvoltare naturala si a celorlalte componente de infrastructura. Tinand cont de faptul ca s-a reusit redeschiderea subiectului AGRI in discutiile avute cu Azerbaidjanul si exista un interes clar pentru ambele tari, Romania poate intensifica efortul diplomatic in sustinerea acestui proiect”, a declarat europarlamentarul PNL/PPE RAMONA MANESCU.

 FACEM APEL LA UNITATE SI SOLIDARITATE IN POLITICA ENERGETICA EXTERNA

•             Uniunea energetica ar trebui sa se bazeze pe negocierea unitara cu tarile terte. Coordonarea pozitiilor si achizitionarea la comun de gaze naturale ar trebui sa inceapa la nivel regional, unde statele membre ar putea introduce in mod voluntar un mecanism de negociere comun si ar putea crea centre regionale menite a dezvolta mai mult infrastructura de aprovizionare cu gaze naturale, in scopul de a ne consolida potentialul de negociere colectiva. S-ar putea ajunge astfel la o pozitie de negociere europeana comuna. Revizuirea deciziei privind acordurile interguvernamentale este esentiala pentru consolidarea rolului Comisiei Europene in garantarea conformitatii acordurilor interguvernamentale cu dreptul UE, inclusiv in evaluarile ex-ante ale acordurilor interguvernamentale, in participarea sa la negocieri si in elaborarea de clauze contractuale standard care sa acopere normele UE. Contractele comerciale importante influenteaza securitatea energetica a UE. Comisia are un rol important de jucat in verificarea compatibilitatii cu dreptul UE a unor astfel de contracte si a impactului acestora asupra securitatii energetice, inainte ca acestea sa fie incheiate, prin participarea la negocierea acestora, fara a aduce atingere dreptului Comisiei de a verifica compatibilitatea dupa negocieri. Includerea de „clauze privind securitatea energetica” in acordurile comerciale si de cooperare cu tarile producatoare si de tranzit ar trebui sa fie obligatorie pentru a evita intreruperi motivate politic.

•             Sprijinim crearea unei piete a energiei reciproc avantajoase pentru tarile beneficiare, producatoare si de tranzit din Europa si tarile invecinate, pe baza acquis-ului. Prin urmare, este esentiala aplicarea integrala a legislatiei in domeniul concurentei si a acquis-ului existent privind piata energiei. Toate intreprinderile din tarile terte care sunt implicate in productia, transportul, distributia si depozitarea de energie in UE trebuie sa respecte toate elementele din dreptul UE aplicabil.

CITESTE SI: MIGRATIA TREBUIE ABORDATA DINTR-O PERSPECTIVA GLOBALA PRIN INTERMEDIUL UNEI STRATEGII EXHAUSTIVE

•             Socotim ca, prin intermediul cooperarii noastre in domeniul energiei, putem contribui in mod pozitiv la promovarea si consolidarea democratiei, a statului de drept si a drepturilor omului in tarile partenere. In opinia noastra, relatiile externe, drepturile omului si politicile energetice ar trebui sa se sustina reciproc.

•             Dimensiunea externa ar trebui, de asemenea, sa fie avuta in vedere cu ocazia revizuirii legislatiei in materie de energie si clima, cum ar fi cea privind comercializarea certificatelor de emisii, sursele regenerabile de energie si eficienta energetica, precum si a altor eventuale revizuiri ale pietei interne a energiei, intrucat dezvoltarea surselor regenerabile de energie in UE si in tarile noastre partenere contribuie, de asemenea, la reducerea dependentei noastre de importuri.

•             Principiul solidaritatii intre statele membre ar trebui sa fie principiul fundamental pentru asigurarea securitatii aprovizionarii cu energie si ar trebui sa fie extins si la membrii Comunitatii Energiei. Solicitam revizuirea rapida si consolidarea Regulamentului privind securitatea aprovizionarii cu gaze naturale, inmultind posibilitatile de actiune comuna in cazuri urgente si in eventualitatea unor amenintari la adresa securitatii energetice. Acest lucru ar trebui sa conduca la elaborarea unor planuri de urgenta concrete, tinand seama, de asemenea, de capacitatile de depozitare disponibile.

•             Facem apel la o mai mare convergenta si sinergie institutionala. In special, sprijinim o mai buna integrare a prioritatilor securitatii energetice externe in cadrul politicilor urmarite de Inaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe si politica de securitate/vicepresedintele Comisiei. Solicitam o mai buna coordonare intre IR/VP si comisarii responsabili in scopul imbunatatirii coerentei politicilor externe ale UE privind securitatea energetica. Este astfel nevoie de crearea unui cluster mai puternic sub conducerea IR/VP, prin desemnarea unui responsabil insarcinat cu dosarul respectiv.

Sursa foto: politico.eu