Marele turneu de tenis de la Wimbledon gazduieste, la start, opt tenismeni romani, cinci pe tabloul feminin de simplu, doi in proba similara la masculin si unul pe tabloul principal la dublu masculin.
Cea mai bine clasata reprezentanta a Romaniei este Sorana Carstea (nr. 22 WTA). Fara performante notabile la Wimbledon, Carstea are prima sansa de a se califica in turul doi al competitiei, in disputa cu elvetianca Stefanie Voegele (nr. 52 WTA).
Mult mai in forma pare a fi insa constanteanca Simona Halep, a 45-a jucatoare a lumii. Halep abordeaza primul tur al marelui turneu gazduit de capitala Angliei din postura de castigatoare a turneelor de tenis de la Nurnberg si Hertogenbosch, competitii desfasurate in ultimele doua saptamani. Compatrioata noastra o va intalni in primul tur de la Wimbledon pe Olga Govortsova (nr. 72 WTA).
Irina-Camelia Begu (nr. 60 WTA) va avea parte de o intalnire echilibrata in fata spanioloacei Maria-Teresa Torro-Flor, clasata cu 14 pozitii mai jos in topul feminin international, in timp ce Monica Niculescu (nr. 49) se va infrunta cu Mona Barthel, a 30-a favorita a competitiei.
Bucuresteanca Alexandra Cadantu (nr. 85 WTA) are cea mai dificila misiune dintre reprezentantele noastre. Alexandra o va intalni in runda inaugurala pe austriaca Tamira Paszek, favorita numarul 28.
Pe tabloul de simplu masculin ambii jucatori romani pleaca cu sansa a doua la victorie.
Victor Hanescu, al 47-lea in clasamentul mondial, are sanse minime de a promova in turul doi al competitiei, adversarul sau, elvetianul Roger Federer, fiind actualul detinator al titlului.
Adrian Ungur (nr. 96 ATP) il va intalni in primul tur pe francezul Benoit Paire, favorit numarul 25 al competitiei britanice.
Cu sanse bune de performanta porneste in competitia de dublu masculin compatriotul nostru Horia Tecau, constanteanul facand echipa cu bielorusul Max Mirnyi. Tecau si Mirnyi, vaforiti numarul 7 ai competitiei, vin la Wimbledon din postura de castigatori ai titlului de la Hertogenbosch, desfasurat in aceasta saptamana.
Cei doi ii vor intalni in runda inaugurala pe Dominik Meffert (Germania) / Phillip Oswald (Austria), cuplu ajuns pe tabloul principal in urma disputarii unui tur de calificari.
Sursa foto: visitlondon.com