O femeie din Arad si copilul sau de un an si sase luni sunt suspecti de contractarea virusului gripei porcine. Cei doi s-au intors astazi din Portugalia.Directorul Directiei de Sanatate Publica (DSP) Arad, Mihai Tarcus, a precizat ca medicii au recoltat probe de la cele doua persoane. Analizele vor fi trimise spre analiza la Institutul Cantacuzino din Capitala in cursul zilei de joi. Femeia a refuzat internarea, a mai precizat seful DSP Arad.Directorul Institutului Matei Bals, Adrian Strainu Cercel, a declarat insa ca este o alarma falsa, pana in prezent neinregistrandu-se in tara noastra vreo suspiciune de contractare a virusului porcin H1N1. Reamintim ca Organizatia Mondiala a Sanatatii a ridicat miercuri seara nivelul alertei pandemice la 5, o faza care precede nivelul maxim si care arata ca pandemia este iminenta . Am decis sa ridic nivelul alertei pandemice in legatura cu gripa de la nivelul 4 la nivelul 5 , a declarat directorul general al OMS, Margaret Chan, intr-o conferinta de presa pe tema epidemiei de gripa porcina care a ucis 159 de oameni in Mexic si s-a raspandit in Statele Unite, Canada, Europa, Israel si Noua Zeelanda, chiar si in Africa.Potrivit OMS, daca faza 4 – decretata luni – indica un grad ridicat de risc, faza a 5-a a alertei pandemice este declansata cand exista o raspandire sustinuta a virusului de la om la om in cel putin doua tari ale aceleiasi regiuni.