Partea I – Romani care au fost in America si s-au intors in taraDaca
acesta ar fi un curs pe care ar trebui sa-l sustin, as incepe cu o
clasificare. Exista romani care au fost in America si s-au intors in
Romania, romani care au venit in America si au ramas, hotarati sa isi
deseneze altfel viitorul, si romani care traiesc in Romania si viseaza
sa calce macar odata in viata pe pamant american sau sa se stabileasca
aici definitiv. Am vorbit cu cativa oameni care au fost in
America si redau gandurile lor pentru aceia care nu au vazut-o, dar
spera sa ajunga aici intr-o zi. O parte dintre romanii care au fost in
SUA si s-au intors in Romania, au plecat acasa pentru ca au fost
nevoiti sa o faca – le-a expirat viza, contractul de munca, bursa de
studii, li s-a facut dor de casa si de viata lor de acasa, alte motive.
Unii au plecat pentru ca nu le-a placut America si nu li s-a potrivit
acest stil de viata.Cei care au venit aici si au ramas, sunt
cei care au primit burse de studii si apoi oferte de munca tentante in
SUA. Sunt romani care au venit cu contracte de munca pe durate mai
lungi sau mai scurte de timp si s-au hotarat sa ramana in SUA. Sunt
romance care s-au casatorit cu romani din America sau cu americani
cunoscuti pe Internet si sunt romani care au castigat o rezidenta in
SUA prin Loteria Vizelor. Ce au in comun cei care au ramas?
Dorinta de a-si implini visele, de a-si trai propriul vis american. Ce
au in comun cei care au plecat? Inadaptarea, incapacitatea de a accepta
sistemul american si de a se intregra in “sistem”. Aceasta este
concluzia pe care o trag in urma discutiilor purtate cu romanii care
au vizitat SUA si cu cei care locuiesc aici si sunt hotarati sa ramana.
I-am rugat sa-mi raspunda la cateva intrebari si iata ce am aflat:Octavian Radu, din Bucuresti, 53 de ani, inginer. A
venit in America in anul 2001 cu o viza J1 prin intermediul firmei
Procer, firma care a adus in SUA in perioada 2000 – 2002 circa 300 de
ingineri si electricieni romani. Iata ce spune Octavian despre America:“
Trebuie sa recunosc un lucru: niciodata nu as fi crezut ca voi ajunge
sa spun ca nu-mi place America. De ce? Pentru ca in toata perioada pe
care am trait-o acolo – nu mare, doar cateva luni, nu am gasit nimic
din tot ce am visat eu zeci de ani. Stiti cum e! Nimic mai trist decat
dezamagirea.Sper ca prin ceea ce spun, sa ajut oamenii sa iasa din
amalgamul plecarilor la intamplare. Probabil ca multi romani isi doresc
sa mearga in State la fel de mult precum mi-am dorit si eu, dar ei
trebuie avizati, sa stie ce-i asteapta. Multe din experientele mele
de acolo au fost foarte placute si asta a contrabalansat cumva starea
cotidiana de discomfort traita pe continentul nord-american. Am trecut
putin parleazul si pana dincolo, in Canada. Probabil ca nu multi dintre
cititori au fost in America, tocmai de aceea imi permit sa am un punct
de vedere ce contrasteaza cu tot ce tine de mirajul taramului tuturor
posibilitatilor . Unii, mai ales cei ce au ales sa-si aseze viata
acolo, ii spun in traducere inadaptare. Eu ii spun altfel: conservare a
tot ceea ce inseamna cultura si civilizatie, care isi are radacinile
mult in urma vremurilor, caci in esenta asta caracterizeaza europeanul.Sunt
un dusman inrait al imixtiunii englezismelor in vocabularul autohton.
Am constatat asta dupa ce am ajuns in America. Ma refer la acele
cuvinte si expresii care isi gasesc foarte bine corespondentul in limba
romana. A le folosi nu este altceva decat un mod de a te ploconi in
fata lor, ati pierde identitatea care oricum este alterata de multimea
de obiceiuri si standarde ce navalesc peste tine tot mai agresive si in
SUA si acasa. Am constientizat cat de mult ar trebui sa ne pese de
limba romana, am constientizat cat este de important sa-ti conservi
autenticitatea atat de des incercata, mai ales printre straini. Practic
ea te defineste acolo, in SUA: apartenenta la neamul romanesc. Nu-i asa
ca Sfantul Valentin a devenit o mare sarbatoare? Are ceva in comun cu
noi, un popor eminamente ortodox? Normal ca nu are, atata vreme cat
izul ei a devenit comercial si nicidecum laic. Dragobetele cui l-am
lasat? Veti spune ca nu are nicio legatura cu tema acestui interviu. Ba
are si veti vedea imediat.America m-a invatat sa utilizez
denumirile in limba engleza si traditiile asa cum le-am perceput acolo,
doar atunci cand nu au corespondent in limba romana. Acum mi se pare
cat se poate de normal si m-am intrebat multa vreme de ce infatuatul de
american nu gandeste ca mine, incercand macar sa fie mai intelegator cu
tot ce tine de comunicare (aia care a mai ramas saraca). De ce trebuie
ca eu sa-i suport slang-ul si abrevierile pe care numai el le stie si
sa se mire peste poate ca eu, europeanul, habar nu am de asta. Am
inceput sa-i apreciez mai mult pe francezi, tot cu aceasta ocazie,
pentru ca ei nu accepta derogari de la limba lor pe teritoriul francez
si ii obliga pe americani sa se supuna aceleiasi reguli, ca pe oricare
cetatean al planetei. Am ramas perplex cand am vazut cat de apreciati
sunt francezii in SUA, spre deosebire de noi, care vorbim o romana
impanzita cu nenumarate cuvinte englezesti. Oare de ce-i admira astia
pe francezi, si pe noi ne ignora, ca doar din ’90 incoace facem
eforturi sa fim ca ei, sa vorbim ca ei! Am inteles traind in America:
pentru ca francezii isi dovedesc puterea si individualitatea, ca
natiune, cand lupta pentru autenticitate. Francezii sunt nationalisti,
americanii la fel. Chapeau! Sa
nu uit! Niciodata dupa sederea mea in America, nu m-am considerat pur
si simplu cetatean roman, ci cetatean european! Am invatat in America
cat este de important sa faci parte dintr-o organizatie puternica. Tot
acolo am simtit cat de norocos am fost ca m-am nascut in Europa– cel
mai frumos continent, vioara intai! Voi incerca, in cuvintele ce-mi
stau la indemana, sa incropesc o mica poveste in care sa prezint
locurile pe unde am poposit, in America, cu sau fara treaba.Appalachiens Mountains
– se intind de-a lungul coastei de est de la granita cu Canada pana in
zona New York-ului, asta daca vorbim dupa amanuntele descoperite in
ghidurile turistice. Nu sunt foarte inalti, undeva in jurul a 9.000 de
picioare, adica mai putin de 3.000 de metri, ceva mai inalti decat
Carpatii nostri. Candva muntii au constituit o cale naturala impotriva
expansiunii nou-venitilor in cucerirea vestului. I-am vazut intaia oara
atunci cand am hotarat sa vad New York-ul. Stateam undeva in nordul
Americii, in Michigan, aproape de cascada Niagara, intr-un ranch al
prietenilor mei. Trebuie sa recunosc ca acolo, in ranch, ma regaseam
intotdeauna pe mine ca om, eram protejat de tot ce inseamna
“civilizatie tehnologica” si ma simteam cu adevarat in vacanta. Faceam
opt-noua ore pana la destinatie. Aveam o masina, evident, caci altfel
nu te poti descurca in America. Aveai mult de mers de la o locatie la
alta; puteai si altfel, cu avionul, dar era mai comod si mai ieftin cu
masina, iar in plus puteai sa admiri peisajul in voie.Ca o
paranteza, va spun ca America am pus pe mine multe kilograme, si nu din
cauza sedentarismului, ci din cauza mancarurilor suprasaturate in
grasimi, a zaharului, a siropurilor de porumb, miere si artar. Au tot
felul de “nimicuri” atragatoare, carora cu greu le rezisti fara ispita
de a le gusta macar. Asortate cu mersul cu masina, asa se justifica
marea de supraponderali ce iti izbesc privirea pretudindeni in America.Nu
vi se pare ca incepem sa regasim tot mai mult acest “peisaj” si la noi?
Consider ca am fi putut lua ceva bun de-acolo. Shunci si rap, in
traducere, un fel de gunoi social, asta am luat. Stilul lejer – femei
in pijamale la cumparaturi, care calca intr-un salon de coafura o data
pe an, barbati in slapi si pantaloni scurti, nici un pic de pedanterie,
foarte rar vezi o femeie bine proportionata, bine imbracata si cocheta.
Mi s-a facut dor foarte repede de femeile din Romania, frumoase,
ingrijite, bine imbricate. In fine, de fapt de ce va spun despre muntii
astia, ma veti intreba? Ei bine, pentru ca acolo am fost izbit pentru
prima oara de sistem.Mergeam linistit pe o autostrada
nesfarsita, cu un numar inimaginabil de benzi, si ma tot uitam in
stanga si in dreapta ca nu cumva sa pierd ceva din ce mi se arata
ochilor. La un moment dat am vazut un soi de motel. M-am uitat la ceas
si mi-am zis ca ar fi o tampenie sa alerg ca nebunul pana la New-York.
Am pus mana pe telefon si i-am sunat pe ceilalti, spunandu-le ca mi-as
dori sa sa innoptam la cabana. Parca avusesem gura aurita, pe loc am
fost confirmat ca un om cu idei extraordinare. Aveam sa fiu pentru
prima oara pus in fata lenei proverbiale americane. Am luat-o la
dreapta spre munti. In sfarsit am ajuns. Frumos, curat, masini … Am
propus sa parcam si sa dam o tura. Expresiile fetelor celor ce ma
insoteau s-au pleostit dintr-o data. Cum adica? Sa urcam pe munte? Nu
se poate, suntem obositi si mai avem atat de mers, este imposibil –
mi-au spus. I-am lasat la cabana si am inceput sa urc. Am mers incet,
admirand peisajul care imi arata natura in toata splendoarea sa si ma
bucuram in sinea mea ca a ramas asa cum a lasat-o Dumnezeu. Bucurie de
scurta durata, caci mi-au aparut in cale scari turnate din beton,
balustrade nichelate si, intr-un final, acel ceva ce a pus capac la
toate: o scara rulanta!!!! Mi s-a facut greata si am revenit la cabana;
mi s-a explicat apoi ca era montata pentru eventualii turisti cu
handicap motor; si m-am gandit atunci la eroii care au cucerit
inaltimile din Hymalaia. Pentru cei care au ramas mutilati in urma
experientelor hymalaiene, ar fi fost buna scara.Ii scutea de crezul
potrivit caruia “daca exista, trebuie cucerit”. Doar lenea nu poate fi
invinsa, caci profitand de existenta scarii, toata lumea o foloseste”.Mircea Bocanet are 45 de ani si este din Ploiesti.
D profesie inginer, in calitate de manager, a avut ocazia sa
calatoreasca de mai multe ori, pentru perioade scurte de timp in SUA.
Iata cu ce impresii a venit de pe pamantul fagaduintei:“Sunt
foarte multe lucruri de spus despre America, despre alte culturi si
civilizatii, despre modul in care le percep strainii ajunsi acolo. Este
o tema vasta si sper sa lamurim cateva aspecte importante. Ar fi
interesant sa spunem studentilor ce inseamna un program AU PAIR de
exemplu, sau ce inseamna un contract de munca in SUA, Loteria Vizelor
si alte lucruri care se vad altfel acolo decat aici. Eu sunt deschis la
discutii, cu umila-mi experienta de dincolo de ocean, cu cateva
intimplari ale caror personaje au fost americanii. Intelegindu-i pe ei,
vom putea sa ne intelegem mai bine, eventual sa ne si asumam
identitatea noastra, atita cata e – Romana si Europeana. Caci doar in
doua locuri din lumea asta am simtit ca, intr-un fel sau altul, sunt
european si ca Europa e cumva “acasa”: in America de Nord si in China.Vreau
sa impartasesc un lucru care ar trebui sa ramana bine intiparit in
mintea fiecarui roman, cand se gandeste la SUA. Americanii nu au
istorie, sunt un popor tanar, dar au valori! Ei pot gasi reprezentari
foarte usor. Sa presupunem ca ar vinde cineva chiloti cu rosu, galben
si albastru. Toate bocitoarele neamului, toti romanii verzulii, toti
banalistii de TV ar avea o piine alba de mincat vreo 3 zile. Parca-i si
aud: atentat la identitatea noastra nationala; sau “pangarirea
valorilor nationale”; sau “biata tarisoara pe miinile cui a ajuns”!!!
Pe la noi, la Ploiesti, se vor scandaliza multi. Sigur, e ceva minor,
dar cred ca spune intr-un fel simplu ceea ce Cioran, Vulcanescu, iar
mai recent Patapievici, au identificat si blamat in lucrarile lor. In
timp ce in SUA este ceva banal, la noi se iese cu steaguri doar dupa
victorii in meciurile de fotbal. In America am remarcat, in
primul rand, nationalism adevarat si sincer si asta mi-a placut enorm.
Zice-se ca avem si noi o zi a drapelului. Se prea poate! Dar habar
n-avem cand este si, mai ales, ce sarbatorim! Probleme identitare,
“asperitati” istorice, lipsa de sistem, stupidul “las’ ca merge
si-asa”, frustrari, neputinte provinciale, regrete ardelenesti, mica
smecherie moldoveneasca? Ce-ar fi de sarbatorit de ziua aceea? O fi
Ziua drapelului din Ciad, ca al nostru nu pare a fi, din moment ce nu
rezonam cu ea. Se va putea sa param, fireste, si sa aducem argumente
invinsului nedemn, cu istoria potrivnica, cu geografia splendida si
ademenitoare, bla bla bla, insa problema ramane. Astept cu interes
sa-mi povestiti voi, romanii care locuiti in SUA, ce inseamna pentru
voi Ziua steagului american, eventual pentru alte popoare/etnii de
acolo, si daca s-a schimbat in vreun fel perceptia voastra fata de
simbolurile nationale romanesti, de cand ati ajuns peste ocean. Despre
America … asta trebuia sa-ti spun, am deviat! Avem multe de invatat de
la ei, despre drumuri, despre turism, despre valori nationale. Faptele
glorioase nu sunt date uitarii, indiferent daca sunt recente sau vechi,
iar oamenii isi amintesc cu adevarat si isi respecta sincer eroii
nationali. Noi vedem ca poarta razboaie peste tot in lume. Daca ai avea
ocazia sa-i asculti acolo, in tara lor, ai sa primesti explicatii
despre motivele care ii conduc la asta. Motive cu totul altele decat
cele pe care ti le imaginai tu, ca european.Americanii sunt
constienti ca sunt emigranti acolo si isi au radacinile undeva, in
lumea larga. In oricare alta tara din lume traiesc rude, parinti,
frati, sau au trait candva stramosii lor. Ei spun ca America a ajuns o
mare natiune prin contributia emigrantilor, adica a tuturor natiunilor
lumii si de aceeea, se simt responsabili de bunastarea acestor natiuni
si se implica in solutionarea conflictelor lumii. Spun asta cu atata
convingere, incat eu unul i-am crezut pe cuvant de onoare! Atunci
cand un strain se plange in America de salariul sau prea mic, replica
favorita a americanului este: “Stramosii nostri au luptat si au murit
pentru libertatea noastra si pentru banii pe care-i castigam. Voi
ce-ati facut ca sa meritati mai mult?” Cred ca raspunsul corect ar fi
ca noi nu am bombardat niciodata Statele Unite, chiar daca am luptat
impotriva lor candva, avem o afinitate pentru ei si de aceea venim cu
drag si cu sperante in America. Mi s-a intamplat sa vorbesc
cu americani despre tara mea, despre diferentele majore dintre ei si
noi. Le-am explicat ca noi suntem o tara mica si ca istoria noastra
zbuciumata, de 2.000 de ani la granita dintre marile imperii, ne-a
determinat de multe ori sa facem “cum e mai bine” si nu asa cum am
simtit, ca sa ramanem o natiune, sa nu fim inghititi de altii. Le-am
spus ca identitatea nationala a Romaniei s-a pastrat cu sacrificii si
sange, mult sange; ca teritoriul Romaniei a fost stirbit de multe ori
si doar norocul si gandirea inaintasilor nostri ne-a salvat de la o
faramitare similara cu cea a Iugoslaviei. Le-am mai spus ca noi i-am
oprit pe turci sa treaca Europa prin foc si sabie. Le-am atras
atentia si ca odata, in secolul XX, la masa tratativelor ei, marile
popoare, au impartit lumea si conducatorii lor si ne-au lasat in sfera
de influenta a rusilor. Ce m-a uimit a fost raspunsul lor, puterea de
a-si asuma responsabilitatea si de a-si cere scuze, felul in care au
stiut sa-si exprime liber regretele. Cam asta am spus eu acolo despre
tara mea; era politica externa, daca vrei! Ramas singur in
camera de hotel, m-am gandit ca n-am fost sincer cu ei 100%. Un mic
codicil care poate fi subiect de frustrari locale romanesti. Noi
suntem o tara mica si istoria noastra zbuciumata, de 2.000 de ani la
granita dintre marile imperii, ne-a determinat de multe ori sa facem
“cum e mai bine” si nu asa cum am simtit … ca sa ramanem o natiune,
sa nu fim inghititi de altii. Sigur, este un punct de vedere
onest, pe care mi l-au acceptat ca atare. Si totusi, singur in camera
mea de hotel, imi venea in cap o mica comparatie cu o alta “tara mica”
la granita dintre marile imperii – Elvetia. Si, zau, daca jucam in
aceeasi liga! Nicolae Popa, 41 de ani, inginer IT, locuieste in Constanta.“Am
fost in Florida, la Orlando. Cand am hotarat sa merg la Gartner (cea
mai mare reuniune IT din lume), ma gandeam la Orlando cu un fel de
curiozitate care nu-ti da pace. Dupa 14 ani de la revolutie aveam
ocazia sa-mi vad visul cu ochii, America!Sigur – undeva in
subconstietul meu era si lectura “America ogarului cenusiu” care,
atunci, demult, m-a marcat spunandu-mi mie, care nu aveam dreptul sa
ies nici macar la rusi, ca nu voi avea sansa sa-l combat pe Romulus
Rusan, pentru ca nu voi reusi sa o vad niciodata. Acum am vazut ca de
fapt acea America s-a schimbat esential, nu neaparat in bine, dar si
pozitiv in anumite domenii, care atunci in ’79, erau in faza de
pionierat sau deloc. Unul dintre ele este distractia, centrata acum la
Orlando datorita parcului Walt Disney. Vizitind acest spatiu plin de
tehnologie de ultima ora si kitch cat cuprinde, am inteles, cred
profund, ce inseamna societatea de consum ce functioneaza aproape
ireprosabil in America. Evident “aproape ireprosabil”, pentru mine,
calatorul, ce cauta “nod in papura” si in putina mizerie de pe plaja de
la Miami.Sa vorbesti despre o arie de distactie tipic
americana, facuta de americani si nu de francezi, este evident un act
de curaj, deoarece aprecierile sunt europene si poate marcate de
subiectivitatea unui intoxicat de comunism, dar care a reusit sa-si
pastreze spiritul liber chiar si atunci cand asculta Vocea Americii
sau, mai apoi, Europa Libera si comentariile politice. Deci tehnologie
de ultima ora, inclusiv in show biz si mult kitch. Pentru o vizita cu
copii, mai ales daca nu au apucat sa vada o gradina zoo ca lumea, sau
macar Baneasa, poate fi OK daca este bine organizata.
(http://disneyworld.disney.go.com/wdw/index?bhcp=1) pentru rezervari.In
aria propriu zisa sunt doua categorii de parcuri: de distractie, Magic
Kingdom, Epcot, Disney’s Hollywood Studios, Disney’s Animal Kingdom
Park si de apa. Blizzard Beach , Typhoon. Insa trebuie sa vedeti
neaparat si spectacole, unele dintre ele reusite, cu muzica si dans de
buna calitate, dar si proiectiile in 3D, extrem de “live”. Sigur,
gurmanzii cu gusturi americane vor fi satisfacuti de cantitatea de
mancare de unde nu lipseste traditionalul curcan. O vacanta in
zona inseamna minimum 3 zile pentru ca, in afara de parcul propriu zis,
mai sunt de vazut Downtown Disney Area, Cirque de Soleil si World of
Sports. Disney reuseste sa adune anual o avere imensa pentru actionari,
dar mai ales pentru statul american. Am apreciat in America
felul in care oamenii reusesc sa scoata bani din piatra seaca. E acel
spirit de intreprinzatori, de vanzatori, bine impamantenit la
americani. Am ramas si cu gustul ciudat al kitch-ului (care totusi se
cere) si am asociat locul acela, in mintea mea, cu bancul: “Cum se
numeste un individ destept in America? Raspuns: turist!”Toata
lumea vorbeste despre stilul american, despre piata americana si se
uita la United States of America ca la un lider mondial. O privesc ca
pe o tara care da tonul, si celelelalte se aliniaza. Am avut ocazia sa
constat ca si sistemul lor, asa zisa democratie perfecta, are lacune.
De exemplu discriminarea salariala a femeilor. Femeia este perceputa ca
un simbol al libertatii, al oportunitatilor, al sanselor egale, o mare
putere mondiala ce pune la zid rasismul si discriminarea. Si totusi,
America plateste femeia, pentru aceleasi studii si aceeasi munca, cu
mai putini bani decat pe barbatul american. E un paradox!Mai
sunt si alte paradoxuri americane. De multe ori, am comparat “sistemul”
american cu un fel de comunism cu fata umana. E un soi de libertate
inchisa dupa garduri, unde dreptul de exprimare este limitat de reguli
si regulamente, de cele mai multe ori, stupide! M-au izbit cateva
similitudini cu sistemul fost comunist din Romania. Am avut o senzatie
de rau cand am auzit ca vecinii suna la politie cu placere, ca te
toarna acolo fara urma de regret, desi ieri ati iesit impreuna la o
bere. Pentru omul de rand, lucrurile stau mai bine in SUA decat la noi
acasa. M-au socat preturile, care sunt exact ca in Romania sau
chiar mai mici, mai ales la masini, benzina si electronice. Dar nu m-a
tentat sa raman. Castig cam la fel de mult si in Romania ca si acolo,
iar programele noastre se vand in occident. Sunt acasa, cu ai mei, in
tara mea, de ce as pleca acolo? Studiate in profunzime, nici in America
lucrurile nu sunt ceea ce par a fi la prima vedere. Am impresia,
adesea, ca romanii au, de fapt, mai multa libertate decat americanii,
doar ca nu prea stiu ce sa faca cu ea!Teodor si Maria D – o familie de romani din Ardeal, 35 si respectiv 33 de ani, cu doi copii.
El este ofiter, ea a renuntat la cariera si s-a dedicat familiei. Acum
sunt intr-o baza militara NATO din vestul Europei, inainte au locuit in
SUA – California, South Carolina si Virginia. I-am intrebat despre
America, experientele si amintirile lor de aici.Maria:
„ Inca mai visez la SUA, mi-e dor de ea desi au trecut 4 ani de cand am
plecat. Prima data cand am fost in America era octombrie, am fost acolo
de Halloween. Imi amintesc cu placere totul, aerul, oamenii, cladirile,
atmosfera.Mi-e dor de reducerile de la Macy’s, de zilele
petrecute in mall, la WalMart si la Costco, de linistea casei, de ora
de jogging pe malul oceanului, de gazonul meu … Mi-e dor de soarele
Californiei, de buritos, de tortilla, de cursurile de la Cocoa Dance si
de sala de GYM, de iesirile de week end …Mi-a placut foarte mult in
America. M-am simtit acasa! Din solda lui Teodor traiam bine trei
persoane. Baiatul nostru era foarte mic cand am ajuns in State, avea 8
luni. N-am simtit nici un moment ca trebuie sa renunt la ceva ca sa pot
cumpara pampers pentru copil, mancare sau haine ca in Romania. Inca mai
sper sa revin! Poate cand vor creste copiii, acum sunt doi si ne pornim
mai greu. Baiatul e deja la scoala, fetita la cresa. Cateodata nu-mi
vine sa cred in cate locuri am fost, de cate ori ne-am mutat! Fetita
noastra s-a nascut intr-o baza militara … asa e viata noastra! Poate
cand va iesi Teodor la pensie o sa ma stabilesc in SUA, sau vin la voi
in vizita macar. O sa vin cand sunt reduceri, in februarie, sau de
Craciun, de Tanksgiving Day. Daca va fi sa aleg, am sa aleg sa ne mutam
in America! Am fost in multe locuri, dar acolo mi-a placut cel mai mult
… in California, la Monterey.”Vladimir Apostol este din Iasi, student la ISE si are 20 de ani. Ne-am cunoscut la piscina la care era angajat supraveghetor pentru sezonul estival 2008. “Tu
stii cum am venit si de ce! Am venit cu un contract pentru studenti,
din mai pana in septembrie la 8$/ora si mi s-a spus ca voi lucra 10
ore/zi, sambete si duminici. Credeam ca sunt bani multi si o sa imi pot
cumpara o masina cand ma intorc acasa. Mama are cancer. Am sperat ca
voi putea trimite bani acasa. Tata are o mica afacere. Mi-a zis sa
raman acasa si sa-l ajut in vacanta asta cu firma. Nu s-a opus, dar m-a
rugat. Acum cred ca era mai bine sa fi facut cum a spus el. Cand
am ajuns in State am constatat ca nu pot sa inchiriez un apartament
singur, e prea scumpa chiria. Locuiam cu inca doi baieti, unul din
Serbia si unul din Rusia. Lucram cu totii la aceeasi firma. Imparteam
cheltuielile. Locuiam la 7 mile de serviciu si faceam naveta cu
bicicleta. N-am putut sa cumpar o masina, era prea scumpa si n-avea
sens pentru cateva luni de zile.De fapt, nu am ramas pana in
septembrie, aproape tot ce castigam mergea pe mancare, chirie si nu
puteam sa pun bani deoparte. Cu greu reuseam sa trimit si acasa cate
ceva. Mi-am zis ca nu are sens! Lucrez foarte mult, iar fara masina,
nu reusesc sa vad nici zona, nu mai spun de restul Americii. E o
experienta, atat! Cred ca voi pleca acasa, macar sa stau cu mama … nu
stiu cat timp mai are. Poate am sa ma intorc dupa ce termin facultatea,
eventual cu un altfel de contract mai lung, sau nu stiu … Poate voi
prinde o bursa, un master, dupa facultate. Sunt dezamagit de acest
contract, nu este ceea ce mi-am imaginat. Cei care ne-au adus aici nu
ne-au spus tot, ne-au spus doar ce era frumos, ca sa ne convinga sa
venim. Tot adevarul l-am vazut abia dupa ce am ajuns pe Taramul
Fagaduintei. Am avut probleme cu politia intr-o zi. Stii ca nu
e voie cu bicicleta decat pe piste amenajate, dar noi folosim bicicleta
ca sa ajungem la serviciu, nu e o chestie de agrement. S-au legat si de
plasele cu alimente pe care le aveam cu mine. Trebuie sa mananc, nu? Nu
m-au amendat, dar nici n-am avut impresia ca m-au inteles. Nu cred ca e
de vina doar engleza mea, este si altceva la mijloc. Ma gandesc ce vor
spune cei de acasa daca le povestesc toate astea. Nu regret nici ca am
venit si nici ca plec, dar mi-e teama ca cei de acasa nu ma vor
intelege. Oricum, voi fi mai atent pe viitor! Poate ca alti tineri care
au venit in America au avut mai mult noroc“. VA URMA