Scenariile notate cu “Admis” sau “Respins” si luarea in calcul a ultimului film din cariera sunt cateva dintre modificarile Regulamentului de concurs al CNC, care vor fi prezentate, saptamana viitoare, Ministerului Culturii. “In urma intalnirii de astazi (joi – n.r.) cu cineastii au mai fost stabilite o serie de noi modificari care ar urma sa fie aduse Regulamentului de concurs pentru finantarea de proiecte cinematografice. Astfel, scenariile nu vor mai primi note, ci doar calificativele Admis sau Respins. Daca trei din cei cinci membrii ai juriului voteaza Respins, proiectul iese din concurs. Daca are trei voturi de Admis va primi 30 de puncte, cu patru va beneficia de 40 de puncte, iar daca toti cinci membri ai juriului voteaza cu Admis, scenariul va primi maximum de puncte, respectiv 50. Mai apoi vor fi luate in considerare punctajele regizorilor si producatorilor”, a declarat, pentru NewsIn, directorul Centrului National al Cinematografiei (CNC), Eugen Serbanescu. O alta modificare se refera la faptul ca cele doua filme care vor fi luate in calcul pentru punctajul unui regizor sa fie cel mai bun din cariera (cu pondere de 40%) si ultimul film realizat (cu 60%), dupa ce pana acum se luau in considerare cea mai buna pelicula din cariera si, la alegere, unul din ultimele doua filme realizate. “Dezbaterile care au avut loc la CNC, pe aceasta tema, se opresc aici si propunerile de modificare vor fi inaintate ministerului spre sfarsitul saptamanii viitoare, urmand ca si acolo sa fie, probabil, alta dezbatere dupa analizarea lor. Sper ca Regulamentul sa fie gata in timp util pentru ca sa putem demara urmatoarea sesiune incepand cu 1 octombrie”, a mai explicat Serbanescu. La prima intalnire cu cineastii, de luni, una din modificarile stabilite a fost ca punctajele regizorilor si producatorilor care doresc sa beneficieze de finantare din partea Centrului National al Cinematografiei sa devina informatii publice actualizate permanent, inclusiv inainte de concursul de proiecte. Dezbaterile au fost initiate dupa ce ultima sesiune a concursului organizat de CNC a ridicat numeroase critici din partea multor regizori, producatori si scenaristi.